Intr-o zi de primavara am iesit in gradina. Eram ingandurata si trista, coplesita de tristetea si durerea ta, de starea ta grea, pentru care mijlocesc la Dumnezeu, cerandu-I sa ma ajute sa te inteleg mai mult si sa ne dea ajutorul si izbavirea Sa.
Plimbandu-ma printre pomii in floare, m-am oprit in fata unuia, care avea o coroana superba si o puzderie de flori albe si inmiresmate, si am primit incredintarea puternica ca Dumnezeu poate sa faca dintr-un copil al Sau, incercat ca si tine, cu viata zdrobita, indurerata si plina de amaraciune si dezamagire, un asemenea "copac inflorit" care sa produca in continuare roade, roade care vor ajunge la coacere.
Privind frumosul copac, am realizat procesul dureros, etapele prin care trece el in diferite anotimpuri: primavara - in floare; vara -in arsita, indeplinindu-si, totusi, menirea de a aduce roada sa la coacere; toamna - in vanturi si ploi reci, dezgolit si dezbracat de frumusetea si bogatia lui, aparent, pe moarte; iarna-amortit cu "sufletul inghetat". Cine ar mai putea crede (daca nu am cunoaste aceasta evolutie a lui!)ca un astfel de copac va mai invia? Si, totusi, urmeaza un nou ciclu, stabilit de Creatorul cerului si al pamantului. Copacul "mort" se trezeste la viata si este invesmantat in splendoare, mireasma si prospetime...din nou gata pentru o noua misiune!
Viata noastra isi are anotimpurile ei.
"Primavara" - tineretea, plina de "florile albe" ale aspiratiilor, viselor si sperantelor noastre... spulberate toate de aparitia arsitei "verii", al carei cuptor incearca credinta noastra pentru a ne aduce la o maturitate in care sa rodim. Apoi, deodata, "toamna" ne face fara mila un "dus" rece, scuturand si maturand "frunzisul" slavei si sperantei noastre.."Iarna" ne gaseste aproape "goi": "ceata","frigul" si "viscolul" atrofiaza ultima urma de viata din noi... (Daca am asociat primavara cu tineretea, nu e neaparat sa asociem iarna cu batranetea! Metaforic vorbind, aceste "anotimpuri" sunt anumite stari sufletesti pe care le poate traversa sufletul uman in anumite perioade ale vietii.) In aceasta stare, greu putem spera sau crede ca vom renaste... Si totusi...
Noi parcurgem "anotimpurile" vietii si etapele prin care Dumnezeu vrea sa trecem pentru a aduce o roada care sa ramana. In felul acesta , Dumnezeu isi poate manifesta slava Lui in noi si in locul sperantei omenesti ne da nadejdea Lui binecuvantata. Un frate, din biserica pe care o frecventez, a explicat atat de clar diferenta dintre speranta si nadejde. Nu pot reda cu exactitate cuvintele lui , de aceea parafrazez. Speranta, spunea el, este ceva uman, o asteptare nesigura a unui final fericit, dar nu esti sigur, doar speri ca va fi bine...Nadejdea, in schimb este un sentiment supranatural. Cand ai nadejde , stii sigur ca finalul e unul binecuvantat! Numai Dumnezeu poate oferi o asemenea stare binecuvantata sufletului uman care se increde in El. Increde-te in El ! Numai El e Viteazul care te poate ajuta. Tefania: 3:17.
Sa ramanem in Domnul Isus pentru a aduce roada, caci despartiti de El nu putem face nimic! (Ioan 15:5) Nu privi la alti "copaci" falnici si frumosi fara "probleme"! Vine vremea cand vor fi taiati si aruncati in foc (Ioan 15:6).
Noi sa urmam cursul stabilit de Creatorul nostru pentru viata noastra... El ne va rasplati!
"Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da". Ioan 15:7
PS. Acest articol a fost la origine o scrisoare pe care am avut indemnul sa o scriu , in urma cu 4 ani, unei persoane indurerate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu